Romania-Israel

Tezaurul romanesc

La începutul lunii decembrie 1916, frontul de apărare nu era încă stabilizat şi se punea în mod serios problema evacuării guvernului peste râul Prut, în Rusia.

La 2 decembrie, Consiliul General al BNR aproba în principiu posibilitatea punerii la adăpost a tezaurului în Rusia, punct de vedere care, la 8 decembrie , era susţinut şi de guvern, prin vocea ministrului de finanţe Emil Costinescu, care evoca între altele şi precedentul creat de Banca Naţională a Franţei .

La 12 decembrie 1916, Consiliul de Miniştri aproba transferul tezaurului în Rusia, după ce ministrul Rusiei la Iaşi, generalul A. Mossoloff comunicase, la 11 decembrie că este autorizat să semneze protocolul relativ la încărcarea într-un tren special al tezaurului BNR, adăugând că guvernul rus garanta integritatea lui atât pe timpul transportului, cât şi pe durata şederii lui la Moscova.

Tezaurul care urma să ia drumul Moscovei includea trei categorii principale de valori:

• acte, documente, manuscrise, monede vechi, tablouri, cărţi rare, odoarele mănăstireşti din Moldova şi Muntenia, arhive, depozite, colecţii ale multor instituţii publice şi particulare;
• efecte publice şi alte valori (cum ar fi acţiuni, obligaţiuni, titluri de credit, gajurile Muntelui de Pietate etc.);
• aurul, în cea mai mare parte proprietate a Băncii Naţionale a României; valoarea actuală a acestui stoc metalic, niciodată restituit, este de cel puţin 1,2 miliarde dolari.

-primul transport

intre 12 şi 14 decembrie 1916, în gara Iaşi, s-au încărcat în 17 vagoane un număr de 1738 casete, în care se afla depozitat aurul BNR, deţinut sub formă de lingouri şi monede diverse (dintre care majoritatea erau mărcile germane şi coroanele austriece), în valoare totală de 314.580.456, 84 lei aur.s-au mai adăugat două casete, conţinând bijuteriile Reginei Maria, evaluate la 7.000.000 lei aur.

-al doilea transport

La începutul anului 1917 izbucnea la Petrograd Revoluţia rusă .La 18 iulie 1917, Consiliul de Miniştri hotăra, la propunerea lui Nicolae Titulescu, atunci ministru de finanţe, strămutarea sediului şi avutului Băncii Naţionale în Rusia.

Încărcarea trenului care avea să conţină noul transport s-a făcut în perioada 23 – 27 iulie 1917 Trenul avea 24 de vagoane, din care trei vagoane reprezentau valorile Băncii Naţionale, cu o valoare declarată de 1.594.836.721, 09 lei, dintre care aur efectiv în valoare de 574.523,57 lei, arhiva evaluată la 500.000 lei, iar restul reprezentând titluri, efecte, depozite şi alte valori. Valorile Casei de Depuneri ocupau 21 de vagoane, respectiv 1.661 de casete, al căror conţinut era estimat la circa 7,5 miliarde lei.

Valorile Băncii Naţionale din al doilea transport au fost depozite la Kremlin, în care fusese depus şi stocul metalic şi bijuteriile Reginei Maria ce fuseseră aduse cu primul transport, în timp ce valorile tezaurul Casei de Depuneri a fost depozitat la localul Casei de Împrumuturi şi Depozite a Rusiei.

Tulburările aveau să cuprindă şi Moscova; garda de cazaci însărcinată cu paza tezaurului românesc a trecut de partea revoluţiei. Pentru a asigura siguranţa valorilor româneşti depozitate la Kremlin au fost trimişi 20 de jandarmi rurali îmbrăcaţi în civil, plecaţi de la Iaşi la 15 noiembrie 1917, dar care, în lipsa permisiunii autorităţilor bolşevice nu au putut să-şi îndeplinească misiunea.

Paralel, se făceau demersuri pentru transferarea tezaurului în Statele Unite ale Americii.

Între timp, situaţia se complica şi în Moldova, unde se refugiase guvernul. Armata rusă de pe teritoriul românesc era în curs de bolşevizare, iar comandantul său, generalul Scerbacev nu mai avea controlul asupra acesteia. La Socola, lângă Iaşi, se instalase un adevărat Stat Major bolşevic care avea drept obiectiv înlăturarea regelui Ferdinand I, instituirea unui regim sovietic în România şi asasinarea lui Scerbacev. Împotriva acestuia s-a organizat un atentat la 21 decembrie acesta eşuând, comandantul rus a cerut sprijinul armatei române pentru distrugerea centrului bolşevic de la Socola. Consiliul de Miniştri, după multă chibzuinţă, a aprobat cererea, dezarmând soldaţii ruşi şi expediindu-i peste Prut Acest fapt a plasat însă România în conflict deschis cu puterea bolşevică ce se instalase la Petrograd, care, cu încălcarea regulilor diplomaţiei, l-a arestat pe Constantin Diamandi, ministrul României la Petrograd, pe care l-a ţinut în detenţie vreme de trei zile.

În urma ruperii relaţiilor diplomatice, interesele României în Rusia au continuat să fie reprezentate, cu titlu temporar, de ambasadorul Franţei la Petrograd (Noulens), respectiv de Eirick Labonne, consulul francez la Moscova. Acesta din urmă a preluat de la consulul român, la 2 februarie 1918 arhiva Consulatului General Român de la Moscova. Cu aceeaşi ocazie, lui Labonne i s-au remis protocoalele de depunere la Kremlin a tezaurului Băncii Naţionale şi respectiv de depunere a valorilor Casei de Depuneri, precum şi cheile de la compartimentele unde erau depozitate valorile BNR. Cheile au rămas în posesia consulului francez până în august 1918, când acesta a fost arestat şi expulzat, cheile fiind predate consulului Danemarcei şi apoi celui al Norvegiei . În septembrie 1918 ultimii reprezentanţi ai României părăseau Moscova, iar din acel moment nu s-a mai cunoscut nimic cert despre soarta tezaurului.

Restituirea unei parti in 1956

După preluarea puterii de forţele comuniste în 1945 şi a prezenţei trupelor sovietice în ţară, problema tezaurului nu a mai fost ridicată de autorităţile române, fiind aproape uitată. În mod neaşteptat, la 12 iunie 1956 ziarele relatau despre faptul că tezaurul românesc aflat la Moscova urma să fie restituit. Lista bunurilor restituite includea Tezaurul de la Pietroasele, 120 de tablouri semnate de Nicolae Grigorescu (dintr-un total de 1350 de picturi, gravuri şi desene), vase liturgice din aur şi argint, cărţi şi miniaturi vechi, bijuterii etc. În total, expoziţia deschisă la Bucureşti în august 1956 cu obiectele sosite din URSS include nu mai puţin de 39.320 de piese, dintre care 35.000 de monede şi medalii, 1.350 de tablouri şi desene, restul de circa 2.500 de obiecte fiind obiecte de orfevrărie medievală, broderii liturgice, icoane şi stofe vechi.

Demersuri pentru restituirea tezaurului

-Date fiind relaţiile frăţeşti dintre guvernele României comuniste şi cel sovietic, problemele potenţial litigioase dintre cele două ţări erau evitate cu grijă de partea română. Una dintre ele era cea a restituirii integrale a tezaurului, în perioada comunistă făcându-se relativ puţine eforturi reale de a discuta problema cu partea sovietică. Una dintre tentative – probabil cea mai importantă - s-a consumat în 1965, când Nicolae Ceauşescu făcea prima sa vizită în URSS în calitate de secretar general al Partidului Comunist Român. Reacţia sovietică a fost însă brutală; potrivit declaraţiei lui Leonid Brejnev, conducătorul de atunci al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, problema era „veche de 50 ani”, „ţinea de raporturile dintre Rusia ţaristă şi România regală” şi că aurul fusese transportat în 1918 la Perm, Omsk, Saratov şi Kazan pentru a se păstra, informaţiile din acest punct lipsind. În plus, Brejnev invoca faptul că România regală avea şi ea datorii faţă de Rusia în valoare de 300.000.000 de dolari, ceea ce ar corespunde la 274 de tone de aur, iar reparaţiile în valoare de 300.000.000 de dolari pe care România fusese obligată să le plătească în urma celui de-al doilea război mondial fuseseră inferioare pagubelor suferite de URSS. Se concluziona că problema era de fapt una politică şi nu una financiară, astfel că problema trebuia considerată închisă. După acest episod, chestiunea nu a mai făcut obiectul discuţiilor cu guvernul sovietic.

-La 4 iulie 2003 s-a încheiat Tratatul privind relaţiile prieteneşti şi de cooperare dintre România şi Federaţia Rusă. Partea rusă a refuzat reglarea problemei tezaurului prin tratat; în schimb s-a agreat totuşi constituirea unei comisii de istorici români şi ruşi care să studieze chestiunea. Comisia s-a întâlnit pentru prima dată în perioada 19- 21 octombrie 2004, la Bucureşti, copreşedinţii acesteia fiind profesorul Ioan Scurtu, respectiv academicianul Alexandr Oganivici Ciubarian. Cu toate acestea lucrările comisiei nu au avansat foarte mult până în prezent.

In 19 aprilie 2004 firma germana Capital Consulting a transmis catre Banca Nationala a Romaniei, o oferta de retrocedare a celor 93,4 tone de aur din partea Moscovei, dar BNR nu a raspuns niciodata acestei oferte, venita pe canale private, din partea Kremlinului.